O zi plictisitoare, numai bună pentru tachinare

Ceea ce se anunța a fi o zi total plictisitoare s-a dovedit a fi o zi destul de reușită. 8 dimineața. Ajung la muncă foarte adormită și deloc odihnită, dar bineînțeles super aranjată și dichisita ca întotdeauna. Avem un proiect de grup astfel că mesele de lucru, pe care noi le numim birouri că așa dă mai bine, sunt așezate într-un fel de cerc improvizat. În fața mea, de partea cealaltă a camerei se așează Matei, tipul de la resurse umane cu care nu prea m-am dat la discuții prea mult până acum. Chiar mă întreb de ce. E un tip grozav. E foarte greu să porți o conversație cu el fără să nu mai tragi cu ochiul la pieptul sau mâinile lui. Ca să nu mai spun cum arată de la spate. În fine! Întâmplarea face ca fix azi să port haine cu o tentă puțin perversă, de vină fiind și aburii beției de aseară care încă mă mai bântuie și în această dimineață.  

Deși în mod normal nu aș fi recurs așa direct la tachinări, în cazul de față Matei mi-a părut a fi foarte atent în privința mea încă de la intrarea în instituție. Parcă mai atent ca niciodată. Și credeți-mă. Azi arătam amândoi ca din revistă.  

Ei bine, văzându-l tot timpul cu ochii spre mine, mai mult pe sub masă decât deasupra, încep spectacolul. Mintea mea perversă mă îndeamnă să îmi tot desfac picioarele și să le încrucișez în partea cealaltă oferindu-i o adevărată priveliște. Din când în când mai trăgeam de fustă pe coapse și mă lăsam mai adânc în scaun. Și continui și continui, iar spre amuzamentul meu, nu reușea să își ridice ochii și deasupra mesei. La finalul întâlnirii își ridica privirea mai mult din greșeală și mă observă uitându-mă fix în ochii lui. Rămâne împietrit o secundă, iar apoi zâmbește șarmant. La finalul programului, întâmplarea face să ne întâlnim în fața liftului unde ne am vorbit doar din priviri până vine liftul. În timp ce coboram și a făcut curaj și s a oferit să mă conducă acasă. După tot ce s a întâmplat în ședință era clar că deja știe răspunsul meu ținând cont de atitudinea mea din timpul ședinței și mai ales de faptul că afară ploua torențial. Cu cât ne apropiam de casa mea, cu atât ploaia se întețea.  

 Observând că este aproape imposibil să nu ajung fleașcă în drumul de la mașină la intrarea în bloc, a fost de acord să mai așteptăm puțin timp la el în mașină. În mintea mea, mi am dat seamă încă din lift unde se va ajunge așa că am încercat să impun inițiativa și să sar peste discuții inutile. Tot ce îmi amintesc sunt corpurile noastre goale pe bancheta din spate, gemetele mele fiind acompaniate de picăturile ce loveau agresiv plafonul mașinii și geamurile aburite care parcă ne erau complice

Am ochii verzi, sunt singură la părinţi şi am o satisfacţie dubioasă în a cheltui banii. Tu?

sharing is caring darling

INSTAGRAM
KNOW US BETTER